Cel Mai Mare Premiu La loto ro

EuroMillions

Loto ro 6 din 49 este un concurs care săptămână de săptămână atrage foarte mulți jucători. Și asta datorită faptului că premiile sunt considerabile și pe măsura reputației. Am fost zilele astea curios care a fost unul din cel mai mare premiu loto ro câștigat aici în România. Așa că am făcut puțină investigație.

Conform site-urilor oficiale de la Loteria Română, unul din cele mai mare premii câștigate din istoria jocului a fost luat în data de 14 iulie 2013, și era în valoare de  48,95 milioane de lei (adică echivalentul a peste 11 milioane de euro). Premiul a fost ridicat de către o persoană din Galați. Această persoană jucase 3 variante simple de 6 din 49 și una de Noroc. Prețul biletului a fost de 16,9 lei. Numerele de atunci au fost 22, 49, 18, 7, 47, 6. Este foarte interesant având în vedere că sunt două numere una după alta, 6 și 7, și două numere foarte apropiate una de alta, 47 și 49.

Iată un alt factor interesant. Conform regulatului oficial, câștigătorii au la dispoziție 90 de zile să se prezinte cu biletul și să încaseze premiul. Acuma, nu prea văd situația în care un jucător ar depăși această perioadă să aștepte să își încaseze premiul. Majoritatea dintre noi ar fi prezenți a doua zi dis de dimineață la agenție să își încaseze premiul. Hai poate a treia zi după ce ai aflat, ca să ai timp să sărbătorești înainte.

Oricum, șansele de a câștiga la loto ro sunt destul de slabe. Dar totuși sunt foarte mulți jucători, mai ales că prețul biletului nu este foarte scump. Și sunt tot felul de strategii care afirmă că te ajută să pui mâna pe acest premiu loto mult râvnit. Sunt o categorie numeroasă de persoană care prefere să joace numere norocoase pentru ei, cum ar fi date de naștere și alte zile care semnifică ceva important în viața lor.

Deși nu este singurul joc de la Loteria Română, sunt sigur că loto ro 6 / 49 este unul din cele mai populare. Și este unul în care ești foarte în control în legătură cu șansele tale. Tu ești cel care îți alegi cele 6 numere câștigatoare, nu este nimic aleatoriu, în afară de extragerea numerelor în sine. Și deși categoria I este destul de greu de atins, celelalte categorii în care ai nevoie de mai puține numere ghicite sunt câștigate mult mai des. Premiul acolo este de asemenea considerabil mai mic.

Ideea este că oricât de mic ar fi premiul întâi de la loto ro comparativ cu altă dată din istorie, este o sumă considerabilă care ar schimba viața oricărui om, potențial în bine, mai ales dacă banii vor fi administrați bine odată câștigați.  Așa că urez fiecărui om mult succes la participare și sper ca premiul să fie al vostru!

Dacă sunteți curioși despre cum puteți juca la lotto 6 49 și nu ați făcut-o niciodată, acest articol vă poate ajuta în această direcție. Acest joc este cea mai populară variantă de loto România, și aduce unele din cele mai substanțiale premii, cu extrageri de două ori pe săptămână.

Ca orice alt joc de loterie, presupune ghicirea unui set de numere pentru a câștiga premiul cel mare. În cazul de față, se presupune ghicirea a șase numere dintr-un set de patruzeci și nouă. Tot ceea ce trebuie să faceți pentru a participa la acest joc de noroc este să intrați în oricare agenție a Loteriei Române, și să alegeți 6 numere pe un bilet care va fi validat într-un aparat online. Pe un bilet puteți juca până la 3 variante simple, sau se poate juca până la 3 scheme reduse.

Extragerile au loc în direct, în fiecare săptămână, în zilele de joi și duminică pe programul TVR1. Când vine vorba de premiile lotto 6 49, ele se acordă în funcție de cât de multe numere ați ghicit din cele 6 extrase. Evident, premiul cel mai substanțial, se acordă pentru ghicirea tuturor celor 6 numere. Acest premiu este de ordinul zecilor de milioane de euro. Dar de asemenea puteți câștiga și premii mai mici, dacă ghiciți mai puține cifre, la categoriile 2, 3 și 4.

Premiul cel mare la loto ro nu se câștigă foarte des, câteodată trecând luni de zile ca premiul să între în posesia unui jucător. Iar asta nu este o surprindere, având în vedere că cele 49 de cifre câte 6 formează nu mai puțin de 14 milioane de variante posibile.

Tot pe biletul loto ro 6 din 49 se poate opta și pentru Noroc, care este un număr generat aleatoriu de aparat, iar extragerea acestui număr se face deasemenea în zilele de extragere loto.

Multă lume joacă numere care sunt importante pentru ei, cum ar fi date de naștere și aniversări, dar există și o multitudine de oameni care preferă să fie un pic strategici în legătură cu alegerile lor. De exemplu, unele persoane preferă să aleagă doar numele care sunt cele mai des extrase, lista lor putând fi găsită pe site-ul oficial loto ro.  Și sunt de asemenea și schemele reduse care pot fi jucate cu ajutorul biletului, care vă ajută să jucați de exemplu 9 cifre în cea mai bună combinație de variante posibilă pentru profit. Astfel, în loc să plătiți 84 de variante câte ar fi fost necesare pentru 9 cifre, plătiți doar 12 variante care ies din această schemă redusă.

Dar indiferent dacă jucați pe pur noroc, strategie sau matematică, este evident că lotto 6 49 este o atracție pentru milioane de români și un simplu joc de noroc care poate fi apreciat de toată familia.

Loteriile românești garantează multă distracție și merită interesul dumneavoastră. Cu toate acestea, am dori să vă atragem atenția și asupra altor loterii. Faceți clic aici pentru a cumpăra online bilete pentru cele mai mari loterii, unde puteți câștiga cele mai mari jackpoturi. Vă garantăm mari emoții și distracție.

LottoPark app

Lottopark .apk
Google Play
App Store

OK