Cel Mai Mare Premiu La Șase Din 49 casa pariurilor rezultate loto

Imagine știre

Este foarte dificil să menționăm șase din 49 și să nu ne gândim automat la premiile uriașe care sunt puse la mijloc. De fapt, asta e și motivul pentru care Loteria Română reușește să atragă cu acest joc milioane de români. Este simplu și ieftin să cumperi un bilet, iar premiile de la categoria 1 sunt sume foarte consistente. Dar care este cel mai mare premiu de la casa pariurilor rezultate loto oferit în România?  

Iar răspunsul este foarte ușor de aflat pe site-ul oficial al Loteriei Române. Conform datelor oficiale, cel mai mare premiu la șase din 49 de până acum a fost în valoare de 11 milioane de euro și a fost câștigat de o persoană din Galați pe data de 14 iulie 2013. Numerele cu care a câștigat au fost 22, 49, 18, 7, 47, 6.


Probabil că vă gândiți că este o sumă extraordinar de mare, dar ați fi surprinși. De exemplu, recordul pentru cel mai mare câștig de la casa pariurilor rezultate loto Italia, numit SuperEnalotto a fost câștigat pe data de 30 octombrie 2010 și a fost în valoare de 177,7 milioane de euro. Acolo, spre deosebire de la noi, se aleg 6 cifre din 90. Astfel șansele de a câștiga la acel tip de loterie sunt substanțial mai mici. Dacă șansa de câștig la loto 6 din 49 este una la 14 milioane, șansa de a câștiga la loto 6 din 90 este una la 622 de milioane. Gigantică diferența nu?


Loteria Română are mai multe jocuri disponibile pe care le poți încerca, printre care Noroc, Joker, loteria națională română 5 din 40 dar și pariuri sportive. Dar de departe cel mai popular joc este 6 din 49. Este acel joc de noroc pe care îl țin minte de când eram mic. Era o tradiție de familie la un moment dat să alegem toți câte un număr și să cumpărăm un bilet. Amintiri frumoase.


Indiferent dacă jucați rar sau sunteți un profesionist la casa pariurilor rezultate loto 6 din 49, vă urez mult noroc și multă baftă!


Loto este genul de joc care este pe placul întregii familii. Simplu de jucat și relativ ieftin, acesta promite câștiguri substanțiale dacă ești suficient de norocos să ghicești cele 6 numere din 49. Astăzi vom discuta despre extragerea 6 49 care a avut loc joi, 10 august 2017, și care sunt numerele casa pariurilor rezultate loto câștigătoare.


În primul rând trebuie să menționăm că premiul de la categoria 1 a fost reportat, asta însemnând că nici un jucător nu a ghicit cele 6 numere. Premiul cel mare acumulat este de 9,49 de milioane lei.


Numerele casa pariurilor rezultate loto extrase pentru 6 din 49 sunt: 16, 14, 7, 47, 21 și 27.


La casa pariurilor rezultate loto 5 din 40, care este fratele mai mic al popularului joc de noroc, extragerea a rezultat în următoarele numere: 26, 16, 12, 22, 19 și 6.


La categoria 1 la 5 din 40 există un report acumulat de peste 251.000 de lei.


Premiul cel mare la Super Noroc a fost câștigat duminică, și a fost în valoare de 40,616 lei.


Să continuăm cu extragerea 6 49 de joi. Numărul joker extras a fost: 33, 19, 13, 39, 34 și Jokerul 11.


Iar la Noroc, respectiv Super Noroc, numere sunt în ordine: 0 8 7 7 0 9 1 și 0 3 8 3 1 4.


Dacă te numeri printre fericiții câștigători, vă prezentăm felicitările noastre. Dacă nu, vă urăm mult mai mult noroc pentru data viitoare.


Iată câteva mici sfaturi pentru a vă crește șansele de a câștiga. 1. Jucați numerele din lista numerelor cele mai des extrase. 2. Evitați numerele consecutive pentru că șansa lor de a fi extrase este foarte mică. 3. Evitați variantele care au doar numere pare sau impare, pentru că șansa ca varianta respectivă să fie extrasă este foarte mică. Și 4. Evitați folosirea numerelor din același cadru zecimal, de exemplu doar numerele 1-9, 10-19, 20-29 etc.


Nu există nici o metodă dovedită de a câștiga sigur la loterie, dar totuși sunt anumite strategii matematice care vă pot mări șansele un pic. Dar până la urmă este vorba de consistența cu care jucați, norocul pe care îl aveți și poate și puțin propria ingeniozitate. Iar dacă se întâmplă să câștigați unul din numeroasele premii de la Loteria Română, încercați să folosiți banii într-un mod cât mai responsabil, și eventual să îi investiți ca să poată fi multiplicați. Mult noroc vă urez!


« înapoi la lista de știri
Powerball

Powerball

707.000.000 $

SuperEnalotto

SuperEnalotto

201.400.000 €

GG World Lottery

GG World Lottery

101.917.787 $

EuroMillions

EuroMillions

89.000.000 €

Mega-Sena

Mega-Sena

86.000.000 BRL

Mini Powerball

Mini Powerball

70.700.000 $

Germania Loto 6/49

Germania Loto 6/49

50.000.000 €

Mega Millions

Mega Millions

50.000.000 $

Loto 6/49

Loto 6/49

47.080.000 RON

La Primitiva

La Primitiva

47.000.000 €

Oz Lotto

Oz Lotto

30.000.000 A$

Mini SuperEnalotto

Mini SuperEnalotto

20.140.000 €

Eurojackpot

Eurojackpot

17.000.000 €

El Gordo

El Gordo

11.900.000 €

Saturday Lotto

Saturday Lotto

10.000.000 A$

GG World X

GG World X

10.000.000 $

Mini EuroMillions

Mini EuroMillions

8.900.000 €

Ungaria Keno

Ungaria Keno

7.500.000 €

EuroDreams

EuroDreams

7.200.000 €

Loto Marea Britanie

Loto Marea Britanie

6.000.000 GBP

Franta Loto

Franta Loto

5.000.000 €

Powerball Australia

Powerball Australia

5.000.000 A$

Italia Keno

Italia Keno

5.000.000 €

Mini Mega Millions

Mini Mega Millions

5.000.000 $

Set For Life (UK)

Set For Life (UK)

3.600.000 GBP

Suedia Keno

Suedia Keno

3.500.000 €

New York Lotto

New York Lotto

3.300.000 $

Danemarca Keno

Danemarca Keno

3.080.000 €

BonoLoto

BonoLoto

2.800.000 €

Belgia Keno

Belgia Keno

2.500.000 €

Lotto America

Lotto America

2.250.000 $

Polonia Keno

Polonia Keno

2.000.000 PLN

Norvegia Keno

Norvegia Keno

2.000.000 €

Franta Keno

Franta Keno

2.000.000 €

Finlanda Keno

Finlanda Keno

2.000.000 €

Slovacia Keno 10

Slovacia Keno 10

2.000.000 €

Mini Eurojackpot

Mini Eurojackpot

1.700.000 €

Lotto Austria

Lotto Austria

1.200.000 €

Letonia Keno

Letonia Keno

1.000.000 €

Weekday Windfall

Weekday Windfall

1.000.000 A$

Keno New York

Keno New York

1.000.000 $

Germania Keno

Germania Keno

1.000.000 €

GG World Keno

GG World Keno

1.000.000 $

Grecia Keno

Grecia Keno

1.000.000 €

GG World Million

GG World Million

1.000.000 $

Quina

Quina

600.000 BRL

Thunderball

Thunderball

500.000 GBP

Brazilia Keno

Brazilia Keno

500.000 €

Ucraina Keno

Ucraina Keno

375.000 €

GG World Mega Jackpot

GG World Mega Jackpot

250.000 $

GG World Pick 5

GG World Pick 5

200.000 $

GG 5/90 Chance 5

GG 5/90 Chance 5

100.000 $

Cehia Keno

Cehia Keno

50.000 €

GG World Pick 4

GG World Pick 4

30.000 $

Borlette FL

Borlette FL

25.000 $

Borlette GA

Borlette GA

25.000 $

Borlette NY

Borlette NY

25.000 $

Pick 4 NY

Pick 4 NY

10.000 $

Slovacia Keno

Slovacia Keno

7.200 €

GG World Pick 3

GG World Pick 3

3.000 $

Pick 3 NY

Pick 3 NY

1.000 $

GG 5/90 NAP2

GG 5/90 NAP2

300 $

GG World Pick 2

GG World Pick 2

200 $